duminică, 31 iulie 2011

VIDEO O piesa a trupei Taxi a devenit imn la Folk You

Aflata pentru prima data la festivalul "Folk You! Florian Pittis", formatia Taxi a prezentat in fata publicului vamaiot o noua piesa, Drama in Vama, compusa de Dan Teodorescu chiar in ziua recitalului.

Cantecul, "pentru oameni simpli care isi doresc ca Vama Veche sa ramana simpla" (cum a numit-o Dan Teodorescu), a fost piesa de rezistenta a festivalului, devenind in scurt timp imnul Vamii Vechi. La cererea publicului, piesa a fost bisata de trei ori vineri, in ziua recitalului Taxi, transformandu-se in melodia preferata a celor prezenti pe plaja. Piesa a fost reluata in fiecare seara a festivalului.

Sambata, Dan Teodorescu si Mugurel Coman au urcat din nou pe scena Folk You, pentru a canta Drama in Vama. Piesa a fost fredonata si bisata de publicul din Vama Veche care, pana la final, invatase toate versurile.

Duminica, in ultima zi a festivalului, cei de la Taxi au impartit in public 500 de foi cu versurile piesei, fiecare fila fiind semnata de Dan Teodorescu.

Imnul "oficial" al festivalului Folk You ii apartine lui Dinu Olarasu. Artistul ar fi trebuit sa concerteze si in cadrul editiei din acest an, dar nu a mai aparut la concert in seara in care ar fi trebuit sa isi sustina recitalul.

0 comentarii: