luni, 1 august 2011

Hangar aeronautic, convertit în aparat de fotografiat



Megapixelii au ajuns să fie unitatea de măsură a imaginilor în ultimii ani. Deși adesea nu știm ce înseamnă imprimați pe hârtie 12 sau 24 de megapixeli, vrem aproape întotdeauna numărul mai mare. Pe film, situația este diferită, pentru că fiecare milimetru de peliculă poate însemna zeci de centimetri de hârtie imprimată. Dar oare ce poate rezulta dintr-un ”clișeu” de 9×30 de metri și de ce aparat foto este nevoie pentru a-l expune?
Titlul probabil că a răspuns deja la întrebare: de un fost hangar aeronautic al Pușcașilor Marini americani. Pe principiul de bază al oricărei fotografii, ”camera obscura”, lumina lovește o suprafață tratată cu o substanță impresionabilă și lasă în urmă o imagine în oglindă a lucrurilor de pe care se reflectă. În acest caz, ”clișeul” de film negativ despre care vorbeam mai sus a fost o pânză acoperită cu un amestec fotosensibil, iar lumina a expus cadrul timp de 35 de minute printr-o fantă de 15 centimetri.
Pentru crearea substratului necesar fotografiei, un negativ alb-negru, au fost folosiți peste 400 de voluntari și peste 80 de litri de emulsie fotosensibilă, iar pentru developare au fost necesari aproape 7000 de litri de substanțe revelatoare și fixatoare. Creată ca un exercițiu deopotriva tehnic și artistic, fotografia imortalizează peisajul unei foste baze militare care a fost între timp convertită într-un parc de mari dimensiuni. Imaginea va fi expusă până pe 8 octombrie la Culver Center for the Arts.

0 comentarii: