miercuri, 3 august 2011

i’mWatch, primul ceas de mână cu Google Android

Google Android încetează să mai fie un sistem de operare opensource doar pentru smartphone şi se adaptează cerinţelor unui gadget mic şi clasic precum ceasul de mână. Creat de doi italieni inventivi, i’mWatch face un pas înainte în lumea gadgeturilor hibride.

Verificarea mesajelor, mailurilor şi notificărilor, direct pe ceas
i’mWatch a fost gândit astfel încât să îţi arate mai mult decât timpul – analog sau digital. Ecranul multi-touchscreen are rezoluţia unui iPod Nano şi îţi afişează de la vreme şi mesaje de text până la mailurile primite şi notificările de pe Facebook sau Twitter. Explicaţia acestor “bonusuri” vine imediat de la producători: “i’mWatch poate fi sincronizat cu un iPhone sau alt smartphone care foloseşte sistemul Android prin Bluetooth sau funcţia Personal Hotspot. Nu înlocuieşte iPhone-ul dar îl poate manevra din altă parte”.

i’mWatch, ceasul de pe care poţi vorbi
Conectarea la smartphone permite utilizarea activă a ceasului. Pe lângă vizualizarea apelurilor pierdute, de pe i’mWatch se pot prelua apelurile în curs, prin speakerul integrat, şi se pot efectua altele, folosind agenda de contacte sau prin introducerea numărului. Acesta poate înlocui cu succes iPodul datorită funcţiei de descărcare şi ascultare a melodiilor din i’music Store şi poate suporta aplicaţii special concepute pentru el de pe i’m Store. Totodată, când este sincronizat cu un smartphone care suportă Android, gadgetul permite vizualizarea imaginilor din galerie.

Variantă luxury şi economic
i’mWatch apare într-o variantă luxury – i’mJewel, dar şi una mai accesibilă ca preţ, i’mColor. Deşi tehnologia folosită rămâne aceeaşi, materialele din care sunt fabricate şi designul diferă. i’mJewel este o linie de 5 ceasuri din aur galben, aur alb cu diamante, titaniu, aur roz sau negru. Preţurile variază de la 600 euro (titaniu) până la 15000 euro (aur cu diamante). i’mColor vine în 7 culori tinereşti, la preţul de 300 euro.

Specificaţii tehnice
i’mWatch are 55x40x9 mm, cântăreşte 70g, iar din punct de vedere tehnic, este dotat cu un procesor Freescale ARM9 IMX233, 64MB RAM, 4GB flash memory, 1.54-inch TFT touch screen la o rezoluţie de 240 x 240 pixeli, Bluetooth şi Wi-Fi. Bateria rezistă timp de 2 ore de convorbire sau 48 ore în standby

0 comentarii: